25 – Replica Secu la prima epistola catre colonelul Ratiu (1)

Băieţii au dat un răspuns ciurprinzător de prompt “doleanţelor” ridicate de mine prin epistola către col. Raţiu din 19.02.1981, însă desigur că nu printr-un răspuns la poşta redacţiei, cum ar veni, ci prin fapte kaki… oops. Dar mai bine să-i lasăm pe tovii securişti să ne spună ce şi cum au făcut, reproducând aici “NOTA DE ANALIZA în dosarul de urmărire informativă CRONICARUL“, întocmită la 05.03.1981 de colonelul Raţiu Gheorghe (şeful Securităţii judeţene Olt) şi de maior Gherghe Marin (şeful Serviciului I din acelaşi organ) şi supervizată de colonelul Lungu Gheorghe (şeful Inspectoratului judeţean Olt al Ministerului de Interne, în care erau incluse Miliţia şi Securitatea). Nota de analiză e dactilografiată şi deci ar putea fi parcursă de cititori şi în forma originară, însă o voi retasta aici şi acum, spre a o putea comenta mai uşor prin notele de rigoare. Se înţelege că voi păstra cu stricteţe ortografia şi ortoepia originalului (cu excepţia faptului că eu voi scrie cu â din a, iar nu cu î din i, fiindu-mi mai la îndemână).

++++++++++++++++++++++++

NOTA DE ANALIZĂ

în dosarul de urmărire informativă “CRONICARUL”

Dosarul de urmărire informativă “Cronicarul” a fost deschis la data de 15  septembrie 1980 (1), având la bază materiale verificate din care rezultă că fiind cunoscut cu preocupări literare frecventează cenaclul literar “De luni” din Bucureşti şi a intrat sub influenţa unor idei potrivnice regimului nostru. Între altele la baza începerii urmăririi informative au stat şi date rezultate din interceptarea a trei scrisori expediate de autor criticului literar Nicolae Manolescu din Bucureşti, în care are grave manifestări la adresa orînduiri socialiste şi a comunismului în general, a situaţiei din ţara noastră în mod special (2).

Pe parcursul urmăririi informative s-a stabilit că în comuna natală, unde are domiciliul stabil, precum şi în comuna Izbiceni, judeţul Olt, unde îşi are locul de muncă se comportă rezervat, nu abordează în discuţii probleme cu caracter politic şi nici nu întreţine relaţii suspecte.

Deţinând funcţia de juristconsult al Consiliului unic agroindustrial Izbiceni are un program de activitate foarte lejer, rază mare de mobilitate, ceea ce îi permite să facă dese deplasări la Bucureşti, unde în afara faptului că frecventează cenaclul sus amintit, alte date nu se cunosc.

În luna octombrie 1980 la una din şedinţele acestui cenaclu a difuzat 4 exemplare, în copie, ale unui material intitulat “Apel către Europa”, având un conţinut profund duşmănos. Materialul a ajuns la organele de securitate fiind predat de unul din cei care au primit un astfel de exemplar. (3)

Cu sprijinul I.M.B. Securitate, al Direcţiei a I-a şi al Direcţiei de cercetări penale cel în cauză a fost achetat şi am intrat în posesia tuturor exemplarelor difuzate. Originalul materialului nu a fost găsit, cu toate că s-a făcut percheziţie la locul de muncă şi domiciliu, iar autorul motivează că l-a distrus.

În urma analizării cazului la nivelul Direcţiei I-a şi al Direcţiei de cercetări penale s-a indicat punerea în dezbatere colectivă a celui în cauză. Măsura nu a fost întreprinsă deoarece soluţia a fost indicată în a doua jumătate a lunii decembrie 1980, perioadă în care erau sărbătorile de iarnă şi nu am putut mobiliza un număr de oameni competenţi, din alte localităţi care să combată stilul literar folosit de obiectiv şi să-l demobilizeze, iar în luna ianuarie a.c., obiectivul a fost în concediul de odihnă pentru anul 1980. (4)

Verificând mai atent atitudinea celui în cauză apreciem inoportună şi neadecvată măsura punerii în dezbatere colectivă, care ar conduce la crearea unei publicităţi nedorite, în jurul aşa zisului autor (5)

De asemeni, cunoscând mai bine caracterul său este puţin probabil că această măsură ar conduce la neutralizarea sa. În sprijinul acestei orientări stă şi scrisoarea adresată de obiectiv la 19.02.1981 şefului securităţii judeţene Olt. În această scrisoare cu caracter profund duşmănos, ABĂLARU VIOREL explică faptul că prin difuzarea “apelului către Europa” unor membrii ai Cenaclului a intenţionat ca situaţia sa să ajungă la organele de securitate, să devină “un caz” şi în felul acesta să ne forţeze să intervenim la o editură pentru publicare unui volum de poezii intitulat “Poemul de oţel”. (6)

În cuprinsul scrisorii ameninţă de mai multe ori că dacă nu vom fi receptivi la solicitările sale dispune de “suficiente resurse pentru a lovi în continuare până când va determina organele de securitate să intervină în favoarea sa”.

Constatăm că ABĂLARU VIOREL a întocmit şi expediat această scrisoare fiind încurajat de faptul că, criticul literar Nicolae Manolescu într-un interviu acordat ziarului “Scânteia tineretului”, publicat în 24.01.1981, îl citează printre poeţii “de o mare originalitate care îşi aşteaptă rândul”. Despre această elogiere autorul face menţiune în cuprinsul scrisorii adresată şefului securităţii.

În cursul contactelor de influenţare (7), a rezultat că are multă încredere în sprijinul pe care ar putea să-l primească din partea lui Nicolae Manolescu, pretinzând că acesta nu cunoaşte de acţiunile sale întreprinse în scopul de a intra în atenţia securităţii. La un moment dat a minifestat teama că, dacă criticul literar N.Manolescu ar afla de poziţia sa (din conţinutul celor două documente duşmănoase) ar putea să-l evite. (8)

Această scrisoare vine în contradicţie cu angajamentul pe care şi l-a luat în declaraţia dată cu ocazia cercetării sale în luna noiembrie 1980, de a nu mai acţiona în mod duşmănos (9)

După părerea noastră suntem în faţa unui caz de paranoia, care ar putea acţiona fie din proprie iniţiativă, fie la îndemnul unor legături din Bucureşti sau alte legături din ţară. Susţinem această supoziţie cu faptul că între aşa zisele creaţii literare şi documentele duşmănoase difuzate există deosebiri de stil şi nivel de exprimare.

În situaţia că autorul moral al înscrisurilor duşmănoase ar fi o altă persoană considerăm că aceasta are calităţi intelectuale superioare obiectivului. Ar fi posibil ca textele cuprinse în materialele cu conţinut duşmănos (scrisorile către N.Manolescu, “apelul către Europa” şi scrisoarea adresată şefului securităţii) să fie redarea unor înregistrări pe bandă magnetică, a unor comentarii politice difuzate la postul de radio “Europa Liberă” sau la un alt post de radio cu astfel de preocupări. (10)

Mă opresc însă aici, din lipsă de timp disponibil. În episodul următor voi comenta şi restul notei de analiză din 05.03.1981 a băieţilor, pe care o reproduc integral în scanul de mai jos (11).

+++++++++++++++++++++++++++++

Note şi comentarii :

(1) În realitate, d.u.i. “Cronicarul” fusese deschis mai devreme, la 5 sept.1980, aşa cum rezultă din documentul de aici.

(2) Am mai spus că problemele mele cu Secu n-au început doar odată cu “Apelul către Europa”, în octombrie 1980, ci mai înainte, fiind determinate de interceptarea scrisorilor duşmănoase la adresa regimului pe care le expediam din zona mea lui Nicolae Manolescu, la Bucureşti. M-am întrebat adeseori cum anume au ajuns securiştii să-mi fileze scrisorile, în concret. Sigur, e valabilă şi ipoteza pe care am susţinut-o cândva, înainte de a-mi vedea dosarul de la CNSAS, cum că sistemul securist iepocal ajunsese să fileze corespondenţa oricărei personalităţi, de la poeselul de provincie cel mai neînsemnat şi până la intelectualul public central şi important, însă această ipoteză nu explică totul, în speță. În cazul meu, chiar mă gândisem la un moment dat că filajul mi se trage – în concret – de la o scrisoare către N.Manolescu pe care am pus-o la poşta Caracal (unde mă aflam cu un proces la judecătoria locală, în interes de serviciu, prin primăvara lui 1980), o epistolă în linia scrisorilor “cu grave manifestări la adresa orânduiri sociale“, n-aşa?, ocazie cu care am semnat pe plic, în mare viteză, la expeditor, AV Padina, însă iniţialele “AV” sugerau, prin modul în care erau scrise atunci şi acolo, fără pauză sau punct între ele, că expeditorul ar putea fi un oarecare AV(iator) sau AV(ocat) Padina, eu gândindu-mă, fix în acel moment, că n-ar fi exclus ca Securitatea să pohtească a-mi deschide scrisoarea chiar din acest motiv, spre a vedea ce scrie acolo numitul Av(iator) Padina, n-aşa ? În afară de faptul că a fost confirmată riguros de realitatea de la dosar, această ipotează nu e atât de hilară pe cât ar părea, dacă ţinem cont că lângă Caracal se afla, ca şi acuma, faimoasa bază militară aviatică de la Devesel, care era încă de pe atunci un punct strategic importantissim şi deci e de presupus că se afla strict sub vizorul siguranţei naţionale celei mai vigilente. Pe urmă însă mi-am zis că e mai simplu să presupun că Secu a dat peste scrisorile mele direct în cutia poştală a dlui Manolescu, dânsul fiind încă de la acea dată o personalitate de anvergură naţională, aflată aproape obligatoriu în vizorul Secu, păi cum drequ. Oricum ar fi, faptul că securiştii mi-au interceptat scrisorile către N.Manolescu, începând încă de la o dată anterioară “Apelului către Europa”, e absolut clar de-acuma şi s-a potrivit punctual cu susţinerea mea, din cursul anchetei la care am fost supus în octombrie 1980, cum că ştiam hăt de mult că securiştii îmi filează scrisorile, n-aşa? şi că m-am folosit de această certitudine spre a-mi urzi sofisticatul meu plan („planul lui Ave”).

(3) Vezi personajul şi episodul predării aici. Însă în realitate au fost cel puţin doi predători sau trădători, unul dintre aceştia fiind sursa Sorin, aşa cum rezultă de aici.

(4) După cum se observă, metodele de lucru ale Securităţii din anii 80 se rafinaseră, băieţii nu mai erau ciomăgarii sau pistolarii elementari din anii 50, ci practicau un terorism de modă nouă, bazat pe presiuni, persuasiuni şi ciomăgeli de natură psihică ori socială, fiindcă nu altceva era “punerea în dezbaterea colectivului de muncă“, pe vremea aia, decât un fel de nouă reeducare de tip Piteşti, când înşişi colegii tăi de muncă sau alţi „oameni de bine”, de care te izbeai zi de zi, te înfierau cu leuca luărilor de cuvânt contondente sau cu “analizele literare” pe care ţi le executau ad-hoc “oamenii competenţi din alte localităţi“, aceștia din urmă având misia “să combată stilul literar folosit de obiectiv şi să-l demobilizeze” (un terorism perfect asemănător cu cel pe care îl practică postmodernul trol „goe al lu mboe securistrigoe”, preste mode şi timp, la spamul de pe blogul meu sau pe „Troaca lui Goe”, executând sute dacă nu mii de misiuni de „descurajare” a obiectivului perpetuu al Secu, „Cronicarul” & „Poetu”), noile metode securistice apărute în anii 80 neexcluzând, vezi bine, „umanismul” sui-generis al securiştilor, ivit precum pompierul salvator tocmai când tu, “obiectivul”, aveai nevoie ca de aer de un minimal semn de umanitate apărut din bezna colectivismului insensibil ori superagresiv din juru-ţi.

(5) Probabil că ideea “publicităţii nedorite” le fusese impusă securiştilor de la Olt – care iniţial doreau, din contra, ca punerea în dezbatere publică să se facă imediat, conform documentului de aici – de însuşi şeful Direcţiei I de la data aceea, generalul Aron Bordea, care se va exprima şi el exact în aceiaşi termeni, într-un document ulterior. Jmecheroasa idee o practică, de altfel, hic et nunc, şi moştenitorii securităţii, aloo, cei care după un anumit moment şi-au retras de pe my blog toţi oamenii ce-mi făceau galerie cândva (fie ca pretini, fie ca dujmani), ca şi toţi foştii friendşi, care m-au scos din blogrollurile, de pe siteurile sau de pe listele lor de amici virtuali, “spre a nu-mi face publicitate nedorită“, n-așa?

(6) E clar deci că băieţii înţeleseseră corect, cum ar veni, mesajul pe care am vrut să-l transmit până în acel moment, care de fapt era un fals mesaj, menit a le deturna atenţia de la scopul meu principal, acela de a finaliza cândva, cumva, acţiunea protestatară “Apelul către Europa”.

(7) “Contactele de influenţare” erau executate fie prin diferite “surse” implantate în apropierea mea, unele dintre ele nefiindu-mi cunoscute nici până azi (fiindcă n-au fost declasificate, fiind deci încă active, păi cum naiba), dar şi prin invitaţiile aproape săptămânale la sediul securităţii Corabia, sub diferite pretexte, ocazie cu care şeful securist loco, alţi şefuleţi mai mărunţi sau chiar şefi de la Securitatea judeţeană, picaţi cică “întâmplător” în zonă, mă tot întrebau ce mai fac, n-aşa? şi încercau din răsputeri să mă aducă pe “calea cea bună”, în felul lor tovulistic, evident.

(8) Am mai spus-o: văzând că eu îmi exprimasem în mai multe rânduri “temerea” că N.Manolescu ar putea afla de acţiunile mele “duşmănoase” (însă această “temere”  era doar o poză tactică, menită a-i face pe băieţi să creadă că eu n-aveam decât un scop relativ mărunt, acela de a-mi vedea numele adunat pe-o cărticică de hârtie, iar nu scopul superduşmănos de a ridica la luptă o-ntreagă Rumânie căzută-n letargie), securiştii mă ameninţau mereu că o să mă spună ei lui N.M. şi-atunci m-am lins pe bot de cronici de întâmpinare şi de alte bunătăţi literare… oops. 

(9) E vorba despre angajamentul din 14 octombrie 1980, de fapt, despre care am pomenit aici.

(10) Da, păi cum drea… oops. E cazul clasic de orbire, despre care ne povesteşte Cartea aia veche, Biblia, mai precis cartea profetului Isaiia : “Ochi au şi nu văd, urechi au şi nu aud!“. Deşi mă aveau în faţa ochilor şi urechilor lor, în carne şi oase, dimpreună cu textele şi faptele mele, securiştii preferau să creadă că nu e adevărat, fix – revenons a nos moutons – cum a procedat Ilie Moromete la Zoo, când a văzut girafa, un lucru de care neam de neamul său de plugari dup-aciia, de prin Dacia Felix, cum ar veni, nu pomenise: “Aşa ceva nu există!” a exclamat onestul plugar din Siliştea-Gumeşti, după care şi-a scos pălăria şi-a trântit-o înciudat de pământul realităţii nemijlocit-rumâneşti 🙂 Aşa cum – mutatis mutandis – vecinii de pe strada lu Christ din Nazaret nu pricepuseră în ruptul capului cum “fiul de teslar şi de neam prost” îndrăznise să se pretindă însuşi Fiul Domnului, chit că văzuseră, la anno dominii 33,  minuni incomparabil mai mari decât cele ale fiului de pescar de la anul 1980-81, tot astfel securiştii mei, gândind curat neaoşeşte, nu puteau accepta că poeselul lu pesce ar fi fost capabil să producă şi altceva decât nişte “aşa zise creaţii literare“, fireşte, în vreme ce “înscrisurile duşmănoase” n-ar fi putut fi compuse decât de nişte entităţi cu “calităţi intelectuale superioare obiectivului” 🙂

(11) Nota de analiză din 05.03.1981 a securităţii Olt (pe care voi continua să o comentez în episodul următor) :

Top

Top-1

Top-2

Top-3

(va urma)

Advertisements

Comments are closed.